Ziua Națională a Franței

Ziua Națională a Franței

Astăzi, celebrăm Ziua Națională a Franței și împlinirea a 234 de ani de la căderea Bastiliei, în 14 iulie 1789, închisoare care reprezenta pentru francezi simbolul regimului absolutist. Începând cu Revoluția Franceză, Parisul a fost epicentrul ideilor democratice și al năzuinței de libertate a tuturor popoarelor europene. Încă din perioada generației pașoptiste, modernizarea culturală și economică a României au fost sub semnul influenței franceze. În toate evenimentele majore ale istoriei noastre, Franța ne-a fost partener nemijlocit și susținător necondiționat. Unirea Principatelor, crearea României Mari, integrarea în NATO și în Uniunea Europeană sunt momente marcante în care Franța ne-a fost alături. Acum, prin Parteneriatul Strategic, colaborarea dintre cele două țări se consolidează și capătă noi valențe. În perioada neagră a comunismului, viața Partidului Național Liberal a continuat în Franța, prin reprezentanți de marcă ai exilului românesc. După 1989, vechii liberali au revenit în țară și au avut o contribuție esențială la reînființarea PNL. Cu ocazia Zilei Naționale, urăm poporului francez la mulți ani! Vive la France!

Adaugă aici textul pentru subtitlu